Să nu-mi cânţi nostalgic din vioară
Când v-oi pleca febrilă în zori
Nici să-ţi aud holeric glasul
Ca un ecou al luptei ce-o dobori.
Pleca-voi eu în zori de rouă
Să uit ce-a mai rămas din noi
V-oi merge pe asfalt când plouă
Să adun al visului noroi.
Şi v-oi ajunge pe-o câmpie goală
Al fluturilor roz ce mor
V-oi strânge-n palmă o aripă
Şi-o să renasc din chipul lor…
M-a lasat fara cuvinte poezia!
RăspundețiȘtergereFoarte frumoasa!
Vor canta zorile,
RăspundețiȘtergereLa viorile ce plang
In urma ta plecarea...
Si plange zarea deja
Plange tot, de parca
Norii scurg tot,
Pana la ultima lacrima...
De ma ve/i cauta vreodata
RăspundețiȘtergereV/ei intreba vioara
si zorii
Iar ploaia o sa/ti spuna locul
meu.
Sa vii!
Ma v/ei veda fluture ce zbor
Sau aripa de vant purtata...
Şi ce-i durerea,lume?
RăspundețiȘtergereNu-i pată de cerneală neagră
Pe foaia vieţii aruncată
Nu-i spin tăios
În culcuşul ce-l aşezi
Vrei să te culci şi te râneşti mai tare?
De dragul de-a visa pe unul
Ce-ţi stâlceşte nopţile ca nebunul...
da, poezia e superba...
RăspundețiȘtergereo fi durerea spin,pata neagra sau lacrimi
dar drumul de-naintea-ti e foaie curata..
paseste cu iubirea adevarata
si-n urma o sa creasca crini!
Şi v-or creşte crinii pe durere
RăspundețiȘtergereDoar când el va apărea
Nebunul meu din vis!
foarte frumos... ai un talent minunat....ai grija de el...
RăspundețiȘtergere