miercuri, 27 iulie 2011

Silabe dintr-un miez de noapte I

Deseori în nopţile de vară nu pot să dorm.
Umbra nopţii îmi pătrunde  prin geamul transparent
şi mă înţeapă în gene ,ori de câte ori ,mă cuprinde toropeala somnului..
Atunci mă trezesc
încercînd să evadez din inerţia somnului,
mă aşez la masa mea de lemn ,deschid vechiul meu caiet galben
şi încep a înnoda silabe pe foaia  albăstruie,
luminată obscur de pînza Lunii.
Scriu...
Apoi şterg tot!
Luna se uită mai căruntă la mine,
mă urmăreşte.
O depăşesc zorii ce abia nasc din raze embrionare.
Închid caietul,
cîteva foi zboară prin odaie în semiîntuneric.
Luna dispare.
Se mai vede doar o bucată din ea...
Deschid caietul.
Lumina castanie a zorilor îmi colorează odaia
într-o viziune retro.
Şoaptele somnului le aud încet
ca vântul molatic de dincolo de geam
Îmi rezem fruntea de caietul deschis
şi genele ating literele violete,
ce se mişcă încet
ca noianul somnului în pleoapele mele...
(to be continued...)

luni, 18 iulie 2011

Esenţe de fercire evaporate

O să încep postarea mea cu câteva rănduri din romanul citit de curând şi care sunt în temă cu ceia ce aş vrea să scriu acum:
"Fericirea nu poate veni decât din scurgere neâncetată a clipelor liniştite şi senine,fiindcă ce altceva e suferinţa,decât o oprire a finţei noastre,o uriaşă inerţie care face să apese asupra ei  a tot ce există".
(Marin Preda,Cel mai iubit dintre pamânteni)

De fapt,de la un timp, am ajuns la concluzia că nu există fericire.Există doar esenţe din ea, ce se evaporă prea repede.
Fericire e alcătuită dintr-o substanţă ce nu durează mult,se pierde ca aburii în aer,ca focul în apă.
Poate aşa a alcătuit-o natura print-o chimie a ei specială ,sau poate aşa a compus-o însuşi cugetul nostru în procesele lui nedefinite din laboratorul creierului,a amestecat-o cu mai multe substanţe până i-a ieşit una...
Şi totuşi a dat greş cumva în lucrarea sa,căci până la urmă a format o soluţie care se evapora prea repede,e aproape inexistenta,până şi acetona sau spirtul ţine mai mult...

Esenţe de fericire ce le-am pierdut aşa uşor
Ca vântul plângăreţ de amiază,
Ca picături de ploaie matinală
Străpunse de-a luminii raze.
O clipă ce mi s-au aprins pe buze
Ca roşu răsărit de vară
Şi apoi au dispărut
Ca spicul secerat în grabă.




În acestă sticluţă păstram Fericirea
până la un moment
când am uitat-o deschisă
s-a evaporat umitor de repede
după câteva secunde când mi-am amintit
nu mai era nimic în ea...

luni, 11 iulie 2011

Scriind...

...Scriu câteva note din melodia singurătăţii
Pe foaia bătrânului meu caiet 
din clasa a IX.
Încă de atunci o compuneam...
Azi îi v-oi scrie finalul.
Şi i-o v-oi cânta Lunii deseară
Când ies...
Ea mă v-a aplăuda şi îmi v-a cere caietul cu notele singurătaţii
Să înveţe să o cânte şi ea...


And a little poem:
Depărtată de lumină
Cu stiloul pe pervaz
Stau să-mi înalţ versul
De întuneric abdicat
Şi mi-s degetele grele
Ca înmuiate în lut uscat
Pleoapele- mi se sting alene
Ca într-un cavou decolorat.

joi, 7 iulie 2011

Iubitului meu,Cerul

Prolog:
Mă întrebaţi pe mine?
Eu vreau Cerul!
Ce nu am zis bine?
Sau poate se numeşte altfel decând lumea s-a schimbat...
Cum cine?
El!
Cerul!

Doar cerul mă cuprinde
Iubitul meu de vremuri
Cum am putut să te înşel
Stăpâne?
Azi mă întorc la Tine
Căci tu eşti Cerul meu
Părinte, frate şi prieten,
Primul iubit de altădată.
De acum n-o să mai plec să caut pe pământul sec
Îngeri deşerţi şi fără aripi.
De acum Tu eşti pentru mine:
Zeu şi Demon
Unic,
Sfânt,
Luceafăr alb în noapte.

miercuri, 6 iulie 2011

Şi v-oi pleca…

Să nu-mi cânţi nostalgic din vioară
Când v-oi pleca febrilă în zori
Nici să-ţi aud holeric glasul
Ca un ecou al luptei ce-o dobori.

Pleca-voi  eu în zori de rouă
Să uit ce-a mai rămas din noi
V-oi merge pe asfalt când plouă
Să adun al visului noroi.

Şi v-oi ajunge pe-o câmpie goală
Al fluturilor roz ce mor
V-oi strânge-n palmă o aripă
Şi-o să renasc din chipul lor…

marți, 5 iulie 2011

Tăcem...

Taci Tu
Tac eu
Tace şi Marea...
Ca doi străini duşi pe o corabie
în valuri.

Sunt Om
Eşti Om
E Marea...
Şi păsări între noi
se cheamă.

luni, 4 iulie 2011

Scoici de singurătate



...Şi mare mă inspiră la apus
E roşie-portocalie
Ca umbre de pe chipul tău
Uneori când mă priveşti
Atunci renasc
Amnezice speranţe
Ce le distrug târziu în mine.
Timpul îmi frânge în palme
Scoici de singurătate tardive
Prin ele ascult marea
Ce mă cufundă în versuri
Deşarte
Despre tine.
Scriu acum litere albastre
Pe foaie
Le v-oi aşterne pe nisip
La anul
Când poate ve-i veni şi tu
Să l-e citeşti...


Black Sea...