miercuri, 20 iunie 2012

E timpul să-mi pansez nervii


…Şi cîteodată îmi simt capul greu , de parcă toţi nervii s-au înnodat , s-au încolăcit ca un şarpe răpitor , au căpătat forma unei funii care planează în vid  încontinuu ,  neagăţată de nimic .
Îi văd încîlciţi ca o claie de păr trasă violent de pieptene pe care e imposibil să o descurci .
Îmi imaginez un nerv subţire asemenea un fir de par , care nu rezistă dacă tragi mult de el, se rupe în cele din urmă , doar că durerea e mult mai mare , pînă devine insuportabilă şi îmi tremură mîinele în urma acestei rupturi . Parcă mi se goleşte capul şi nişte aripi greoaie îmi fîlfîie pe  la tîmple …şi mă gîndesc cum aş mai putea înnoda firul rupt , dar nervii sunt nevăzuţi şi orgolioşi …atunci mă scol de la masa mea , fac un pas , şi îmi zic :  „E timpul să-mi pansez nervii!”

duminică, 17 iunie 2012

Noaptea e frig

E a doua noapte cînd  strivesc cu coatele tînţarii de pe pereţi . Ieri noapte n-am putut să dorm din cauza unui film horror… dar nu fantastic. E incredibil cît de bine pot să intru în starea actorilor , e ceva de genul : strîng plapuma între dinţi şi cerşaful între degete şi pe urmă iar vreo două ore nu-mi pot ieşi din tremur. Nu mai văzusem demult un film de la început pînă la capăt tocmai din motivele enumerate mai sus . Două filme în jumătate de an şi-mi sunt de ajuns….
Şi e atît de mare patul acesta , ciudat , cînd eram mică şi patul îmi părea mic, dar de la o vreme e imens , de parcă ar mai încăpea vreo zece în el şi tot ar rămîne loc. Nici lampa nu se mai aprinde că s-a ars becul electric, aşa că întunericul devine palpitant  în zgomotul inevitabil al ţînţarilor .
Mă gîndesc că dacă o să adorm , iar va trebuie să visez …. Şi eu visez continuu de la o vreme .
Dar n-am  visat niciodată că mă îngropam eu singur, aşa ca noaptea trecută. Parcă eram în cel mai îndepărtat colţ al grădinii şi mă astupam cu ţărînă, trupul fiindu-mi mort sau adormit , după care respiram adînc şi fugeam spre acasă,  triumfînd de fapta săvîrşită .
  Apoi o visez pe cîntăreaţa cheală , deşi e bine ştiut că nu apare în piesă, dar o visez întruna decînd am văzut spectacolul ; o femei cheală cu cearcăne adînci care rîde isteric .
Vorbind de teatru , eu mereu mă duc singur acolo , am fost doar odată cu cineva şi nu am înţeles nimic din spectacol , pentru că mă uitam la el…..
Aşa că mă duc singur şi nimeni nu se aşează lîngă mine , nici la două locuri distanţă, nici la trei , tocmai la capătul rîndului stau vreo doi . În sala semigoală sunt eu singur cu actorul de pe scenă, Puiu Faranga , care stă la cîţiva de metri de mine şi e nebun că nu-i vin spectatorii , nu că a omorît-o pe  Madeleine. Iar lumea nu vine la teatru ca să nu molipsească de nebunie , eu o ştiu , o am în sînge , deci nu mai are rost să mă feresc de ea.
    Sunt două ore decînd lovesc zadarnic peretele , în speranţa că dau de vreun ţînţar , dar ei nu se mai aud demult , să se fi dus la teatru ?