luni, 18 iulie 2011

Esenţe de fercire evaporate

O să încep postarea mea cu câteva rănduri din romanul citit de curând şi care sunt în temă cu ceia ce aş vrea să scriu acum:
"Fericirea nu poate veni decât din scurgere neâncetată a clipelor liniştite şi senine,fiindcă ce altceva e suferinţa,decât o oprire a finţei noastre,o uriaşă inerţie care face să apese asupra ei  a tot ce există".
(Marin Preda,Cel mai iubit dintre pamânteni)

De fapt,de la un timp, am ajuns la concluzia că nu există fericire.Există doar esenţe din ea, ce se evaporă prea repede.
Fericire e alcătuită dintr-o substanţă ce nu durează mult,se pierde ca aburii în aer,ca focul în apă.
Poate aşa a alcătuit-o natura print-o chimie a ei specială ,sau poate aşa a compus-o însuşi cugetul nostru în procesele lui nedefinite din laboratorul creierului,a amestecat-o cu mai multe substanţe până i-a ieşit una...
Şi totuşi a dat greş cumva în lucrarea sa,căci până la urmă a format o soluţie care se evapora prea repede,e aproape inexistenta,până şi acetona sau spirtul ţine mai mult...

Esenţe de fericire ce le-am pierdut aşa uşor
Ca vântul plângăreţ de amiază,
Ca picături de ploaie matinală
Străpunse de-a luminii raze.
O clipă ce mi s-au aprins pe buze
Ca roşu răsărit de vară
Şi apoi au dispărut
Ca spicul secerat în grabă.




În acestă sticluţă păstram Fericirea
până la un moment
când am uitat-o deschisă
s-a evaporat umitor de repede
după câteva secunde când mi-am amintit
nu mai era nimic în ea...

12 comentarii:

  1. Prea repede...ai dreptate...prea repede se evapora...

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos! Chiar si fericirea evaporata mai are cale de intoarcere. Trebuie sa existe o substanta tainica, pe care o regasim ori de cite ori o pierdem! Ea reinvie orice culoare sumbra si transforma o lacrima intr-un vis...(ps: ,,Cel mai iubit dintre paminteni,, e un roman extraordinar.Mi-a placut si mie foarte mult:))

    RăspundețiȘtergere
  3. fericirea e ca apa..poate are si ea un ciclu in suflet :) desi cred ca sufletul singur o creaza, arunca sticluta si nu mai pastra fericirea acolo..

    RăspundețiȘtergere
  4. "Fericirea consta in faptul de a poseda ceva. Inseamna a avea parte de tot ceea ce te inconjoara, si a te simti contopit in el. In marea valtoare a vietii, fericirea inseamna a te agata de tot ceea ce te poate tine permanent pe linia de plutire."

    RăspundețiȘtergere
  5. cat de frumos ai scris..;x
    si imaginea aia miscatoare este splendida.

    RăspundețiȘtergere
  6. Stella :S/a spart demult acea sticluta,doar imaginea ei miscatoare a mai ramas...
    Pauza De Tigara:Daca e un citat acela,al cui e?
    Multumesc 29decembrie :)

    RăspundețiȘtergere
  7. ce frumos ai scris :)
    ''Fericirea e alcătuită dintr-o substanţă ce nu durează mult,se pierde ca aburii în aer,ca focul în apă.''
    just love it <3

    RăspundețiȘtergere
  8. la urma urmei, totul este trecator...doar amintirea ramane...

    RăspundețiȘtergere

Impresiile tale mă vor ajuta mult să -mi public cartea ...