luni, 4 iulie 2011

Scoici de singurătate



...Şi mare mă inspiră la apus
E roşie-portocalie
Ca umbre de pe chipul tău
Uneori când mă priveşti
Atunci renasc
Amnezice speranţe
Ce le distrug târziu în mine.
Timpul îmi frânge în palme
Scoici de singurătate tardive
Prin ele ascult marea
Ce mă cufundă în versuri
Deşarte
Despre tine.
Scriu acum litere albastre
Pe foaie
Le v-oi aşterne pe nisip
La anul
Când poate ve-i veni şi tu
Să l-e citeşti...


Black Sea...

8 comentarii:

  1. Ti-ai zugravit frumos trairile in versuri !
    Incearca sa folosesti versurile pentru a-ti modela trairile !

    RăspundețiȘtergere
  2. si se pare ca ai rezultate bune :)
    marea..pe cit e de infinita la orizont, pe atit e de misterioasa..exact ca sentimentele ce le purtam..cine le va intelege?putini,iar pe acei putini,se intimpla sa nu-i intilnim..
    frumos expus mesajul poeziei!

    RăspundețiȘtergere
  3. Superb...imi doream sa apara postarea asta...mai ales, dupa ce am citit inceputul. :)

    Pace si dragoste!

    RăspundețiȘtergere
  4. irina...deacum eu voi fi nimicul si tu vei fi idealul!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. N-o sa accept nicicand ca tu sa fii Nimicul.Tu esti mai mult decat Idealul!...

    RăspundețiȘtergere

Impresiile tale mă vor ajuta mult să -mi public cartea ...