marți, 8 ianuarie 2013

Ianuarie...

Prin ninsoarea dezlănţuită siluetele oamenilor încremeneau într-o furie albă, iar îndemnul insistent al fulgilor mânau paşii străinilor în adâncul singurătăţii inconştiente.
Miezul iernii îşi deschidea uşile involuntar ca o capelă într-o zi de mare sărbătoare, însă vântul ascuţit,evadat din temniţa unui demon lunatic, stingea ultimele pâlpâiri sfioase de lumină din sufletele trecătorilor.
Din expresia singulară a copacilor ciufuliţi de nesomn, apărea o bănuială precedată de fanatism. Iarna nu mai încăpea pe domeniul ei şi îşi prelungea întruna neastâmpărul, făcând risipă de atâta fulgi. Nu era nici măcar soră vitregă cu iernile din copilărie. Atunci când fulgii cădeau jucăuş pe chipul de copil, iar gerul liniştit rumenea discret obrajii. Zăpada plăpândă mulţumea inima mică şi zgribulea trecătorii cu zâmbete autoritare.
Gheţuşul era prilej de nebunie copilărească şi zăpăceală nevinovată…
Încep să mă gândesc sarcastic cât de departe sunt de acele ierni care s-au stins demult şi împreună cu acestea, tot elanul fermecat al copilării mele…
 
Ianuarie 2013

Un comentariu:

  1. Te felicit pentru idealismul si intensitatea dramatica a emotiilor de care dai dovada!
    Sa nu renunti niciodata la scris!

    RăspundețiȘtergere

Impresiile tale mă vor ajuta mult să -mi public cartea ...