duminică, 17 iunie 2012

Noaptea e frig

E a doua noapte cînd  strivesc cu coatele tînţarii de pe pereţi . Ieri noapte n-am putut să dorm din cauza unui film horror… dar nu fantastic. E incredibil cît de bine pot să intru în starea actorilor , e ceva de genul : strîng plapuma între dinţi şi cerşaful între degete şi pe urmă iar vreo două ore nu-mi pot ieşi din tremur. Nu mai văzusem demult un film de la început pînă la capăt tocmai din motivele enumerate mai sus . Două filme în jumătate de an şi-mi sunt de ajuns….
Şi e atît de mare patul acesta , ciudat , cînd eram mică şi patul îmi părea mic, dar de la o vreme e imens , de parcă ar mai încăpea vreo zece în el şi tot ar rămîne loc. Nici lampa nu se mai aprinde că s-a ars becul electric, aşa că întunericul devine palpitant  în zgomotul inevitabil al ţînţarilor .
Mă gîndesc că dacă o să adorm , iar va trebuie să visez …. Şi eu visez continuu de la o vreme .
Dar n-am  visat niciodată că mă îngropam eu singur, aşa ca noaptea trecută. Parcă eram în cel mai îndepărtat colţ al grădinii şi mă astupam cu ţărînă, trupul fiindu-mi mort sau adormit , după care respiram adînc şi fugeam spre acasă,  triumfînd de fapta săvîrşită .
  Apoi o visez pe cîntăreaţa cheală , deşi e bine ştiut că nu apare în piesă, dar o visez întruna decînd am văzut spectacolul ; o femei cheală cu cearcăne adînci care rîde isteric .
Vorbind de teatru , eu mereu mă duc singur acolo , am fost doar odată cu cineva şi nu am înţeles nimic din spectacol , pentru că mă uitam la el…..
Aşa că mă duc singur şi nimeni nu se aşează lîngă mine , nici la două locuri distanţă, nici la trei , tocmai la capătul rîndului stau vreo doi . În sala semigoală sunt eu singur cu actorul de pe scenă, Puiu Faranga , care stă la cîţiva de metri de mine şi e nebun că nu-i vin spectatorii , nu că a omorît-o pe  Madeleine. Iar lumea nu vine la teatru ca să nu molipsească de nebunie , eu o ştiu , o am în sînge , deci nu mai are rost să mă feresc de ea.
    Sunt două ore decînd lovesc zadarnic peretele , în speranţa că dau de vreun ţînţar , dar ei nu se mai aud demult , să se fi dus la teatru ?

6 comentarii:

  1. Teatru, o viata alternativa, dar totusi viata noasta este un teatru ca tot timpu ne prefacem sa fim ceea ce nu suntemi, suntemi niste actori grabiti, niste maturatori de praf de stele.

    RăspundețiȘtergere
  2. viata insasi este o piesa de teatru.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am revenit pe blogul meu preferat , sper sa postez mai des :))))

    RăspundețiȘtergere
  4. poate ti-e teama ca tie ti-e dor.. si nimanui de tine..

    RăspundețiȘtergere
  5. Mai bine bate-mă şi lasă-mă să râd.
    Poate să dispară strălucirea soarelui; când e lumină în suflet, noi găsim în inima noastră ceea ce ne refuză lumea întreagă.
    Si daca nu stiai,noaptea e mult mai frumos sa crezi in lumina!:))

    RăspundețiȘtergere

Impresiile tale mă vor ajuta mult să -mi public cartea ...