Despre inimă ...

Acum că eşti atît de aproape, egalează-mi bătăile inimii ; decând te-am cunoscut  nu mai bate în zadar...

 Şi mă gândesc cîte palpitaţii inutile a zvîcnit inima mea până acum, cît zbucium şi zvîrcoleli tăinuite a îndurat , cît s-a lovit de pieptul meu în răsunete jalnice, cîte bătăi fără rost s-au pierdut în necunoscuta ta absenţă...

Dar ea te-a căutat, fără ştirea mea.,te-a căutat mereu, chiar şi acolo unde nu erai ; a greşit calea, a rătăcit drumuri, a îndurat suferinţă şi deznădejde, a străbătut deşertul şi a fost atinsă de furtuni... Apoi a fost închisă în jurnalul nepăsării, condamnată să rămână acolo pentru mult timp... Dar s-a eliberat, şi-a luat haina ei albă imaculată , a mers desculţ prin cristalinul lac al fericirii, până să ajungă la tine era să se înece, sa cadă , să cedeze... dar tu ai  prins-o de mână şi ai salvat-o . Atunci ea a căzut în braţele tale,  cu teamă s-a apropiat de tine şi tu ai strâns-o la piept , ai aşezat-o acolo şi atunci inima mea s-a lipit de a ta, s-au potrivit perfect, au bătut la unison , în acelaşi ritm şi melodie.

  De acum suferinţa inimii mela s-a încheiat .Tu i-ai egalat bătăile! Ai facut-o să nu mai răsune a pustiu!

Mie niciodată nu mi-a păsat de inima mea şi acum ţi-am dăruit-o ţie!