Memorii dintr -o perioadă de tranziţie. Capitolul I. Partea I

       Am încercat să – mi corectez aproape toate greşelile mele din adolescenţă, când n-am mai  muncit sau n-am fost prezentă acolo unde trebuia să fiu însemnă că atunci am lucrat la propria mea personalitate, încercând să intervin cu schimbări majore, dar care să nu afecteze pe nimeni, din cei care mă cunosc. Am vrut, în primul rând , să fiu mulţumită de mine şi  să scap pentru totdeauna de unele complexe din adolescenţă care m – au făcut să par aşa fragilă. Timiditatea a fost un complex major care mi-a afectat   aproape toată adolescenţa. Îmi era frică să o las la o parte, pentru că riscam să par cei ce nu  eram. Dar am încercat de multe ori să vin mai în faţă, să fiu în rândul celor pe  care îi consideram mai îndrăzneţi,   însă întotdeauna  eşecul mi-a stat în cale, riscul de a părea o neîndemânatică în ochii celorlalţi  se adeverea aproape de fiecare dată. Ani la rând am fost o „singuratică”, deşi eram înconjurat de cunoştinţe doar. Nu  facem parte din nici un grup, şi nici  nu ieşeam aproape nicăieri, decât cu mici excepţii. La şcoală niciodată n-am reuşit să  am acele rezultate pe care doream eu să le am. Iar lecţiile îmi păreau uneori apăsătoare, iar neatenţia mea la ore mă costa uneori, dojenile unor profesori mă afectau chiar până la lacrimi. Unicul lucru care îmi provoca  într - adevăr satisfacţie   era ca după ore să vin acasă şi să continui lectura la o romanul meu preferat, asta mă liniştea şi chiar mă făcea să uit de unele incidente neplăcute petrecute în ziua ceia la şcoală.

Să scriu versuri am început mai târziu…

   În perioada primelor incidente din dragoste nu s-au produs schimbări majore în personalitatea mea, am început să tratez  totul cu o dezinvoltură romantică, fermecată de înseşi  petele de un roz  mat care îmi apăreau în obraji la vederea  întâmplătoare  a unui posibil pretendent la invocarea mai adâncită  a romantismului meu incipient. Nu mi-a luat timp mult ca să descopăr în ce categorie avea să mă încadrez, la începutul adolescenţii chiar şi mirosul unui parfum fin prins din grabnica lui trecere mă făcea să mă gândesc la o eventuală legătură, începând să proiectez silueta imaginară a celui care şi-a lăsat îmbrăţişarea parfumului în urma sa, dar mai ales spiritul acelui necunoscut. Culoarea roz îmi provoca malformaţii  gestionate de zvâcnetul pre – adolescentin.

Spontaneitatea  cu care acţionam la vederea unor articole ce purtau  această culoare le făcea să pară incandescente. Consideram eu atunci, aflată sub îndemnul vârstei, că atracţia pentru această nuanţă, care mai târziu a devenit obsesie e   concepută  de supliciu perioadei  prin care treceam. Nu după mult timp, am început  să stabilesc o legătură între obsesie mea pentru roz şi mirosul de parfum lăsat în urmă de vreun trecător complice la schimbările mele transcendente.

   Fragilitatea şi indisciplina erau marile cusururi pe care le descopeream abia la paisprezece ani, deşi aveam  consideraţia involuntară despre acestea cu mult înainte de a le afla. Neplăcerile şi dezamăgirile la care eram spusă frecvent, intuiam că erau provocate de  centrul unor imperfecţiuni din individualitatea mea lăuntrică.