O hemoragie a durerii

...Cum să-mi mai vindec rana dacă e deschisă şi sângerează atât de adânc, o hemoragie a durerii porneşte şuvoi din suflet într-un amalgam de lacrimi  ce mă duce spre delir...

Habar nu mai am cine sunt sau ce fac...;)

S-A TERMINAT!

mai mult nu sunt în stare să scriu şi nici nu ştiu când voi reveni aici....

December Rain ( lyrics for you)

Leave me alone in my thoughts

I just wanna be someone...

like nobody.

In the rain I could find my feelings

to keep for anybody.

We could be together somewhere in the rain

now...

And we could be  happier  than other times

tonight...

Where are you now?...

I just find you there,

somewhere in the rain...

I just wanna be with you there...

December rain!

Goliciune

Mă dezgolesc de vise

în frânturi de clipe

îmi ţes amurgul ieftin

cu fire putrezite

îmi descompun căderea

apoi o asamblez

ating mai sus durerea

o ţes pe inimă

şi o înşurubez.

(11.XII.2011)

Haos...

E haos afară şi înăuntru

Iar gându-mi se cerne în plete răvăşite,

în clipiri de gene mute,

în braţe de ploaie ofilite.

Picuri de lacrimi cad,

Însetoşându-mi obrazul

Mai însetat e sufletul

de clipa amorţită,

de ploaie neoprită.

În haos cad

şi pasu-mi se destramă

în nuanţe dezgolite ,

în picuri de ploaie istovite.

Nu mai pătrunde în lumea mea,

E dezolantă!

(06.XII.2011)

Citesc o carte...

Citesc o carte...şi bătăile inimii devin mai tulburătoare , mai  sonore  în haosul  nopţii ca o chemare a inconştientului, ca un îndemn al unei revelaţii ascunse...o citesc până la final, de parca te-aş citi pe tine şi apoi o închid , o las , de parcă te-aş închide pe tine în acele file,  de parcă mi-aş fereca prezentul, trecutul şi viitorul în  interiorul  acelor pagini... mai târziu caut să vorbesc cu tine , să-ţi spun dintr-o replică tot  ce simt pentru tine şi care devine în  timp mai profund , mai răscolitor ... ca  într-un  extaz  lunatic, eu sunt victima  revelaţiilor  tale, stăpâna freamătului tau lăuntric...şi nu caut  decât  o apropiere... nu  mă  mai  lovi  cu  aceleaşi  reproşuri absurde... ştiu că am greşit...

Citesc o carte...

Oraşul cu salcâmi

Rugă către iarnă

Iarnă, ce azi îţi deschizi palma

Adună-ţi fulgul,

Şi uită-mi căderea.

Dezbracă-ţi mantaua şi las-o

Să atingă al meu suflet în deviere.

Invocă zăpada şi-l scaldă în a ei rouă,

Trimite gerul să-mi îngheţe durerea

Şi iartă-mi şi uită-mi căderea,

Trimite-mi zăpada, fulgul şi mângâierea.

(01.XII.2011)

Despre inimă ...

Acum că eşti atît de aproape, egalează-mi bătăile inimii ; decând te-am cunoscut  nu mai bate în zadar...

 Şi mă gândesc cîte palpitaţii inutile a zvîcnit inima mea până acum, cît zbucium şi zvîrcoleli tăinuite a îndurat , cît s-a lovit de pieptul meu în răsunete jalnice, cîte bătăi fără rost s-au pierdut în necunoscuta ta absenţă...

Dar ea te-a căutat, fără ştirea mea.,te-a căutat mereu, chiar şi acolo unde nu erai ; a greşit calea, a rătăcit drumuri, a îndurat suferinţă şi deznădejde, a străbătut deşertul şi a fost atinsă de furtuni... Apoi a fost închisă în jurnalul nepăsării, condamnată să rămână acolo pentru mult timp... Dar s-a eliberat, şi-a luat haina ei albă imaculată , a mers desculţ prin cristalinul lac al fericirii, până să ajungă la tine era să se înece, sa cadă , să cedeze... dar tu ai  prins-o de mână şi ai salvat-o . Atunci ea a căzut în braţele tale,  cu teamă s-a apropiat de tine şi tu ai strâns-o la piept , ai aşezat-o acolo şi atunci inima mea s-a lipit de a ta, s-au potrivit perfect, au bătut la unison , în acelaşi ritm şi melodie.

  De acum suferinţa inimii mela s-a încheiat .Tu i-ai egalat bătăile! Ai facut-o să nu mai răsune a pustiu!

Mie niciodată nu mi-a păsat de inima mea şi acum ţi-am dăruit-o ţie!

Aştept...

Aştept iarna ca o înviere a fiinţei , ca un rapus al sufletului prea obosit de metamorfozele toameni...

Aştept primii fulgi să-mi străpungă aura imaculată a sufletului şi prin zborul lor naiv să-ţi zăresc chipul  pentru prima dată într-o iarna...

Aceiaşi dilemă...

... De ce am mai început o relaţie, dacă nu sunt capabilă să o duc?...

Pentru că eu sunt trecutul, moarte, gheaţă...

Cum poţi să mă iubeşti? 

Sunt prea rece.

De ce mă mai cauţi? 

Sunt dispărută demult...

Sunt incapabilă să iubesc,

aflată dincolo de o mască impasibilă,

eu îmi mutilez tainicile sentimente ale iubirii

şi îi provoc durere celui cărui aş putea să-i dau totul...

Confuză...

E prima oară când sunt atât de confuză...Aş întreba plopii, frunzele, adierea vântului, toamna, de-mi vor da un răspuns ce sa fac... ​ ​

Încă o toamnă sa mai dus!

Atâta praf şi fum

Pe străzi cernite se destramă

Prin parcuri reci, pe bănci

Poveşti de amor frivol se încheagă.

Iluzii sunt cât frunza,

Dar mor până la apus

Pe lacrimi cade bruma,

Încă o toamnă sa mai dus!

Trecutul ar fi ideal!

...Chipurile din trecut, chipurile din prezent,

fiinţa mea de atunci, cea de acum...

Cu siguranţă nu mai vreau să păşesc spre viitor,

e un abis pe care singur mi-l deschid

şi calc în el...

O să alunec şi o să cad în gol,

în necunoscut.

Şi căderea va fi neuniformă, poate

dureroasă...
Nu pot să-mi evit căderea spre viitor...

Oricum, pentru mine trecutul ar fi ideal!

Pentru tine...

Ai să auzi sunetul şoaptelor mele

Ca un foşnet  de frunză purtată lin de vânt în cădere...

Şi atunci toamna îţi va părea o melodie,

Ce o asculţi parcă pentru prima oară

Şi nu are final, nici cuvinte ,

Doar un ritm dulce!

I Love You ! ♥

Blogul meu... M-ai merită oare să existe?

...De acum nu mai am pentru cine scrie aici!

De ce să mai scriu?

E absurd!...

Matinal de toamnă

Haotic îmi răsună universul

Ecoul ceasului ce-a înmărmurit.

Mă scol din pat şi-s o stafie

Am haine şi-un cavou acoperit.

Şi ceaţa-i ca o scăldătoare

Mă spăl pe faţă şi pe ochi,

Iar vântul –mi şterge umezeala

Îmi torn o ceaşcă de fason!

Confesiune

În curînd mantia singurtăţii va zbura din palmele mele,

o v-oi elibera eu din acestă strînsoare absurdă în care am ţinut-o pînă acum!

Dar pînă atunci inima rămîne un ghem de patimi,
o frântură,
un lăcaş de neânţeles...

Toamnă

 Pornesc toate din toamnă

Tristeţi şi gânduri sure.

Sunt victimă în timp

Legată de al neştiinţei unde.

Şi-mi cad din solzii toamnei

Străine lacrimi, pustii.

Eu nu mai ştiu

De-i azi sau mâine,

De-i ziuă,

Sau al nopţii lungi stihii!

Leapsa 1* (de la Stella) Mersi mult ♥

1.Luati cartea cea mai apropiata deschideti

la pagina 18 si scrieti aici randul al 4-lea!

"- Este tocmai cum trebuie să fie un bărbat ; cu bun simţ, spiritul , plin de viaţă."

2.Fara sa verificati cat e ora.

12:16

3.Verificati!

12 :18

4.Cum sunteti imbracat/a?

Aiurea! Tricou roşu, pantaloni verzi...

5.Inainte de ati raspunde la acest chestionar la ce va uitati?

pe blog la comentarii

6..Ce zgomot auziti inafara calculatorului?

Muzica din căşti!

7.Cand ati iesit ultima data si ce ati facut cu ocazia respectiva?

Luni , pe la supermarket...

8.Ce ai visat ieri noapte?

Nimic...

9.Cand ati ras ultima data?

Ca Stella , cand ma jucam cu pisoiul , ieri ...

10.Ce aveti pe peretii camerei in care sunteti?

Niste postere vechi si tablouri...

11.Daca ati deveni milionar peste noapte ce ati face?

Mi-aş cumpara toate hainele care îmi plac şi o vilă :D

12.Care este ultimul film pe care l-ati vazut?

The Vampire Diaries ultimul episod sezonul I

13.Ati vazut ceva neobisnuit azi?

Da nimic ... poate văd , ziua de abia începe...

14.Ce parere aveti despre acest chetsionar?

M-am săturat , mă grabesc şi nu prea am timp de el...

15.Spuneti-ne ceva ce nu stim inca!

Că am să mă întâlnesc în curând cu unul cunoscut pe net... Probleme?

16.Care ar fi prenumele copilului dumneavoastra daca ar fi fetita?

Da nu vreau fetiţă...

17.Care ar fi prenumele copilului dumneavoastra daca ar fi baiat?

Da ! Baiat vreau... da nu stiu exact  ce nume...

18.V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate?

O daaaaaaa! 

19.Daca ati schimba ceva in lume,inafara de politica,ce ati schimba?

Lumea!

20.Va place sa dansati?

Nu prea...

21.George Bush?

Un afemeiat !

22.Care este ultima chestie pe care ati vazut-o la televizor?

Parada de Ziua Independenţii!

Leapsa merge la:

 Denisaaa

Maia

DINOeverest

Lumea mea...

Lumea mea nu-i decât într-o palmă

Dacă o închid , risc să-mi înăbuş visele....

La apus v-oi pleca să cuprind văile cu soare,

Pentru ultima în acestă vară.

Şi v-oi rămâne cu visele

Mai albastre ca altă dată

Mai senine ca cerul unui Mai,

Ce s-a dus demult...

Pierdută...

Ciudat îmi mai curgea speranţa în vene
Când injectam iluzii pure
Şi îmi creştea al pulsului ecou
Vibraţiile inimii se pregăteau să sune
Din depărtări simţeam o adiere caldă
Al fericirii reînviate
Sufletu-mi căuta să zboare
Prin al fiinţei tăceri nevinovate.
Era doar un avânt sublim
Desprins din pleata nemurii
Trimisă de un duh ceresc
Să se aşeze lângă mine.
Şi tot venea în zboru-i fecioresc
Călătorind şi zi şi noapte
Eu vedeam prin aşteptarea grea
Mai albă,mai aproape…
Dar nu a mai ajuns la mine
Stea din lumină dătătoare
Căci s-a pierdut prin negura orbirii
Al cerului străină călătoare.

Aparenţe...

 E totul o aparenţă.

Deşi credeam că am ieşit din acea stare de frivolitate,

eu m-am adâncit mai tare în ea...

Mă simt suspendată de ceva , agăţată de o dezordinea a inconştientului.

Fiecare clipă scursă în Neant

e doar o pulsaţie a dorinţei neîmplinite,

ce decade în manifestări imorale.

Sunt agăţată de vid.

Atîrnată de colţul minţii într-un cui al gîndirii inferioare.

Privesc cum  mi se învîrte timpul sub picioare

pînă ameţeşte  şi cade odată cu mine

în obscuritatea frivolităţii şi a dezordinei...

S-a terminat... Delete All!

...Şi am să şterg toate postările  despre acel pe care îl consideram divin până nu demult.

Despre cel pe care îl vedeam odată pe acea stradă şi îl urmăream pe la facultate.

Am să ard caietul cu deşerturile despre el.

Pentru că nu mă mai interesează,

Pentru că m-a trădat,

Pentru că a ales-o pe ea...

V-oi scrie doar despre acel care mi-a dat toată atenţia.

Despre cel care nu m-a ignorat niciodată

Despre cela care nu s-a prefăcut

Şi nu m-a trădat.

Eu ar trebui să-i cer iertare acum 

pentru că l-am ignorat şi i-am vorbit ironic,

pentru orgoliu meu imens

pentru că nu m-am gândit nici o clipă la el 

aşa cum a facut-o el...

It' s all about me!

Cei ce sunt eu...

Plâng. Şi îi fac şi pe alţii să plâng. Sufăr . Şi îi fac şi pe alţii să sufere. Sunt sensibilă.Şi îi neglijez pe alţii mai sensibili ca mine. Urăsc igonoranţa. Dar ignor şi eu pe alţii...

O poză care îmi place mult , facută de prietena mea cea mai bună :)

Final...

Şi-mi v-oi scrie finalul singurătăţii pe o bucată din pânza transparentă a Lunii,

Şi v-oi uita că am avut cândva un Ideal.

Un El,

O Muză platonică

care m-a inspirat...

Retorică

Ecoul versului meu a fost înrobit de noapte.

V-a trece , probabil, mult timp până v-oi găsi pe cineva să mi-l elibereze...

Azi noapte printre silabe stinse de lumină mă întrebam în sine-mi :

" Care-i Idealul meu ,de fapt?

Care-i banca mea,unde aş putea să stau acum în tihnă?

De ce să mai scriu versuri dacă nu mai am cui  să-i mai scriu?

De ce să-mi mai obosesc pana pe hârtie?

E Absurd..."

Silabe dintr-un miez de noapte I

Deseori în nopţile de vară nu pot să dorm.

Umbra nopţii îmi pătrunde  prin geamul transparent

şi mă înţeapă în gene ,ori de câte ori ,mă cuprinde toropeala somnului..

Atunci mă trezesc

încercînd să evadez din inerţia somnului,

mă aşez la masa mea de lemn ,deschid vechiul meu caiet galben

şi încep a înnoda silabe pe foaia  albăstruie,

luminată obscur de pînza Lunii.

Scriu...

Apoi şterg tot!

Luna se uită mai căruntă la mine,

mă urmăreşte.

O depăşesc zorii ce abia nasc din raze embrionare.

Închid caietul,

cîteva foi zboară prin odaie în semiîntuneric.

Luna dispare.

Se mai vede doar o bucată din ea...

Deschid caietul.

Lumina castanie a zorilor îmi colorează odaia

într-o viziune retro.

Şoaptele somnului le aud încet

ca vântul molatic de dincolo de geam

Îmi rezem fruntea de caietul deschis

şi genele ating literele violete,

ce se mişcă încet

ca noianul somnului în pleoapele mele...

(to be continued...)

Esenţe de fercire evaporate

O să încep postarea mea cu câteva rănduri din romanul citit de curând şi care sunt în temă cu ceia ce aş vrea să scriu acum:
"Fericirea nu poate veni decât din scurgere neâncetată a clipelor liniştite şi senine,fiindcă ce altceva e suferinţa,decât o oprire a finţei noastre,o uriaşă inerţie care face să apese asupra ei  a tot ce există".
(Marin Preda,Cel mai iubit dintre pamânteni)

De fapt,de la un timp, am ajuns la concluzia că nu există fericire.Există doar esenţe din ea, ce se evaporă prea repede.
Fericire e alcătuită dintr-o substanţă ce nu durează mult,se pierde ca aburii în aer,ca focul în apă.
Poate aşa a alcătuit-o natura print-o chimie a ei specială ,sau poate aşa a compus-o însuşi cugetul nostru în procesele lui nedefinite din laboratorul creierului,a amestecat-o cu mai multe substanţe până i-a ieşit una...
Şi totuşi a dat greş cumva în lucrarea sa,căci până la urmă a format o soluţie care se evapora prea repede,e aproape inexistenta,până şi acetona sau spirtul ţine mai mult...

Esenţe de fericire ce le-am pierdut aşa uşor

Ca vântul plângăreţ de amiază,

Ca picături de ploaie matinală

Străpunse de-a luminii raze.

O clipă ce mi s-au aprins pe buze

Ca roşu răsărit de vară

Şi apoi au dispărut

Ca spicul secerat în grabă.

În acestă sticluţă păstram Fericirea

până la un moment

când am uitat-o deschisă

s-a evaporat umitor de repede

după câteva secunde când mi-am amintit

nu mai era nimic în ea...

Scriind...

...Scriu câteva note din melodia singurătăţii

Pe foaia bătrânului meu caiet 

din clasa a IX.

Încă de atunci o compuneam...

Azi îi v-oi scrie finalul.

Şi i-o v-oi cânta Lunii deseară

Când ies...

Ea mă v-a aplăuda şi îmi v-a cere caietul cu notele singurătaţii

Să înveţe să o cânte şi ea...

And a little poem:

Depărtată de lumină

Cu stiloul pe pervaz

Stau să-mi înalţ versul

De întuneric abdicat

Şi mi-s degetele grele

Ca înmuiate în lut uscat

Pleoapele- mi se sting alene

Ca într-un cavou decolorat.

Iubitului meu,Cerul

Prolog:
Mă întrebaţi pe mine?
Eu vreau Cerul!
Ce nu am zis bine?
Sau poate se numeşte altfel decând lumea s-a schimbat...
Cum cine?
El!
Cerul!

Doar cerul mă cuprinde

Iubitul meu de vremuri

Cum am putut să te înşel

Stăpâne?

Azi mă întorc la Tine

Căci tu eşti Cerul meu

Părinte, frate şi prieten,

Primul iubit de altădată.

De acum n-o să mai plec să caut pe pământul sec

Îngeri deşerţi şi fără aripi.

De acum Tu eşti pentru mine:

Zeu şi Demon

Unic,

Sfânt,

Luceafăr alb în noapte.

Şi v-oi pleca…

Să nu-mi cânţi nostalgic din vioară

Când v-oi pleca febrilă în zori

Nici să-ţi aud holeric glasul

Ca un ecou al luptei ce-o dobori.

Pleca-voi  eu în zori de rouă

Să uit ce-a mai rămas din noi

V-oi merge pe asfalt când plouă

Să adun al visului noroi.

Şi v-oi ajunge pe-o câmpie goală

Al fluturilor roz ce mor

V-oi strânge-n palmă o aripă

Şi-o să renasc din chipul lor…

Tăcem...

Taci Tu

Tac eu

Tace şi Marea...

Ca doi străini duşi pe o corabie

în valuri.

Sunt Om

Eşti Om

E Marea...

Şi păsări între noi

se cheamă.

Scoici de singurătate

...Şi mare mă inspiră la apus

E roşie-portocalie

Ca umbre de pe chipul tău

Uneori când mă priveşti

Atunci renasc

Amnezice speranţe

Ce le distrug târziu în mine.

Timpul îmi frânge în palme

Scoici de singurătate tardive

Prin ele ascult marea

Ce mă cufundă în versuri

Deşarte

Despre tine.

Scriu acum litere albastre

Pe foaie

Le v-oi aşterne pe nisip

La anul

Când poate ve-i veni şi tu

Să l-e citeşti...


Black Sea...