Întodeauna m-ai speriat fiindcă ştiai să taci Mie mi-au luat ani buni, s-a chinuit tata cu mine pe mare, când prindeam peşti şi eu îi aruncam la loc apoi zâmbeam nevinovat.. ştiam că nu-mi va spune nimic, pe mare trebuie să taci să nu se facă o gălăgie supremă să nu se supere marea cu toţi peştii ei...
toti tac..si totusi cineva vorbeste,chiar daca uneori nu e auzit - inima...
RăspundețiȘtergereDoar ca vorbeste prea incet...
RăspundețiȘtergereminunat:x
RăspundețiȘtergereÎntodeauna m-ai speriat
RăspundețiȘtergerefiindcă ştiai să taci
Mie mi-au luat ani buni,
s-a chinuit tata cu mine
pe mare, când prindeam peşti
şi eu îi aruncam la loc
apoi zâmbeam nevinovat..
ştiam că nu-mi va spune nimic,
pe mare trebuie să taci
să nu se facă o gălăgie supremă
să nu se supere marea
cu toţi peştii ei...
Wow! Bianca,foarte frumose si calde versurile,parca aud zgomotul molatic al valurilor,astept continuarea :)
RăspundețiȘtergereMultumesc Denisaaa :))
Cotninuarea Irina, vine la următoarea ta poezie!:D
RăspundețiȘtergereSă vedem de vom fi pe temă!:D
Sugestie: Scote, scoate, verificarea de cuvinte!:D:D:D
LOL :D
RăspundețiȘtergere